Fiţi bine veniţi în utopia lumii mele, dragi călători! Sper să plecaţi cu mai multe binecuvântări decât primiţi acum şi să reveniţi cu drag. 

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Lumina alungă argintul viu

Seara se lăsa încetişor peste sătucul de câmpie. Pe maidan, doi fraţi încă mai băteau mingea. La un moment dat, unul observă că prin fânul cosit merg în şir nişte bobiţe strălucitoare. Copiii se uită fascinaţi. Bobiţele par că ştiu ce fac. Ocolesc mai multe gospodării, fac la stânga şi intră în curtea unei vecine, ca şi cum ar fi nişte entităţi inteligente. Băieţii povestesc bunicilor întâmplarea, dar aceştia îi asigură că doar li s-a părut. Foarte curând însă, vecina în curtea căreia intraseră bobiţele strălucitoare s-a îmbolnăvit brusc. Doctorii au dat din umeri, neputincioşi. Apoi, rudele au chemat preotul pentru spovedanie...
Victima se simţea dezarmată, nu ştia ce să mai facă, măcar dacă i s-ar fi stabilit un diagnostic, aşa încât boala să aibă un nume. Nici membrii familiei şi nici prietenii nu-şi explicau de ce, dintr-o femeie sănătoasă şi fericită, tânăra a ajuns o fiinţă bolnavă, tristă, mereu obosită şi cu dureri cumplite de cap. Pe la colţuri, oamenii şopteau că ar fi înnebunit. După un timp, pe corp i-au apărut nişte iritaţii roşiatice care îi provocau mâncărimi, fapt ce i-a determinat pe cei din jur să o evite. Cu trupul plin de bube, ascunzându-se sub nişte haine cernite, tânăra femeie a mers din nou la doctor. Dar de la spital i s-a spus că nu se ştie ce are. Finalul a fost unul fericit, căci preotul satului a vindecat-o după ce băieţii i-au povestit ce au văzut. 

Tratamentul cu ouă

Am cerut părerea doamnei Elena Truţă, specialistă în terapii complementare, absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Facultatea de fizio-kinetoterapie: “În clinică avem posibilitatea de a face investigaţii cu ajutorul aparatului de diagnosticare medicală, care detectează atât metalele grele din organism, cât şi anomaliile din câmpul energetic. După ce se descoperă prezenţa mercurului în organism, aplicăm un tratament bioenergetic asupra persoanei afectate, indiferent dacă  intoxicaţia este în corpul fizic, în câmpul energetic sau în amândouă. Pentru partea materială, recomand anumite  suplimente nutritive care pot să cureţe corpul de metale grele la nivel de celulă”. Într-adevăr, Elena face un tratament holistic ce-i permite să intre pe toate structurile, curăţind mercurul cu energia lui cu tot. Cea mai eficientă cale de a-l elimina  din organism este tehnica celor trei ouă. Acestea, ţinute la nivelul creştetului bolnavului, pot face miracole. Doctoriţa explică: “Albuşul are capacitatea de a prinde energia mercurului. În momentul în care ouăle sunt sparte într-un borcan cu apă, albuşurile se ridică, lăsând să se vadă nişte bule argintii (acestea reprezintă forma energetică a argintului viu), mai mari sau mai mici. Dacă gălbenuşul de ou se sparge, este semn că avem de-a face cu un atac psihic. Un remediu de primă urgenţă poate fi preparat din 10 albuşuri de ouă amestecate cu lapte dulce. Compoziţia face absorbţie la nivelul stomacului, împiedicând răspândirea metalului în organism”.  

Pierdut în timp şi spaţiu...

Gustul metalic în gură este primul semn de intoxicare efectivă cu mercur. Ajuns în organism,  acesta produce breşe pe unde se scurge energia, iar omul se simte devitalizat, pierdut în timp şi spaţiu. Mercurul are afinitate cu rinichii, afectează sistemul imunitar, memoria, iar manifestările fizice pot fi sub formă de infecţii. La nivel cutanat pot apărea bubiţe sau eczeme, iar în cavitatea bucală se observă tot felul de leziuni, depozite albicioase la nivelul tegumentului, care nu-şi găsesc rezolvare pe calea medicinei alopate. De asemenea, la nivel digestiv apar tulburări gastro-intestinale, iar la nivelul esofagului pot apărea arsuri. În corp, argintul viu se depune pe celule, se lipeşte ca o pilitură de fier şi, fiind o energie grea, atacă mai întâi organele genitale.
Elena spune că,  atunci când argintul viu este trimis cu adresă precisă, orice tratament pe calea medicinei alopate devine inutil. Mercurul nu are voinţă proprie, nu poate să discearnă între bine şi rău, el primeşte  o comandă pe care o execută cu precizie. Odată ajuns la destinaţie, începe prin a crea în biocâmpul victimei spărturi prin care organele din jur încep să piardă energie, de aici starea de sfârşeală. Mai mult, mercurul mănâncă efectiv din biocâmpul nostru, creând breşe care permit energiilor străine să intre. Are şi capacitatea de transmutare, adică trece din stare materială în stare energetică sau invers. Dacă unei persoane i s-a trimis doar partea energetică a mercurului, analizele vor ieşi bine, deoarece materia nu este infestată.

De ce organismul nu intră în alertă?

De îndată ce a ajuns în câmpul unei persoane, agentul străin se localizează în zona micului bazin, iar de acolo afectează atât fizicul, cât şi psihicul. Poţi pierde timp şi bani mergând pe la doctori, psihoterapeuţi sau psihanalişti.  De ce vrăjile cu mercur nu-i cruţă nici pe cei mai pasionaţi credincioşi!? Elena explică: “Medicina tradiţională chineză spune că unele câmpuri energetice ale omului sunt de cinabru (sulfură de mercur), deci mercurul ar avea aceeaşi componentă ca şi noi!  Este posibil ca aceste câmpuri de cinabru care există în structurile noastre energetice să permită energiei argintului viu să pătrundă fără a-i opune rezistenţă, considerând-o <de-a casei>. Doar astfel energia distrugătoare poate păcăli organismul, spiritul şi sufletul”.

Cel mai bun remediu împotriva vrăjilor cu argint viu este Lumina. O rostire sinceră a rugăciunii Tatăl Nostru deschide chakrele, permiţând argintului viu să se scurgă în pământ

 

 de Georgeta Istrate in Paranormal pe 4 Iunie 2010

vineri, 23 septembrie 2011


APEL MONDIAL URGENT
Pentru toti cei care au dorinta si intentia suprema de a face sa domneasca, in permanenta si definitiv,
IUBIREA, PACEA si BUCURIA
Pentru a ajuta planeta noastră si toti locuitorii sai la nasterea noii lumi, noi facem apel la toti Lucratorii intru Lumina, care simt, ca si noi, nevoia sa se angajeze sa vibreze, in permanenta, la intensitate maxima.
Acest lucru este urgent, pentru a crea saltul cuantic necesar, de care noi toti avem nevoie pentru renasterea noastra.
Pentru  manifestarea angajamentului, este suficient sa spuneti cu voce tare:
EU HOTARASC, AICI SI ACUM, SA FAC SA DOMNEASCA, IN PERMANENTA, IUBIREA, PACEA SI BUCURIA, IN MINE SI IN JURUL MEU, PENTRU BINELE MEU CEL MAI INALT SI AL TUTUROR
Apoi, trebuie sa simtiti emotia de a dori din inima ceea  ce vreti sa obtineti, de a mentine aceasta frecventa, de o maniera aproape obsesiva si, bineinteles, de a initia actiuni in consecinta.
Va rugam sa va faceti angajamentul pentru o perioada de minim 21 de zile pentru a crea si a activa circuitele neuronale si energetice necesare.
In plus, in timpul celor 21 de zile, veti repeta: EU SUNT IUBIRE, PACE, BUCURIE,resimtind emotiile respective, apoi veti crea toate acestea, in voi si in jurul vostru.
Rezultatele vor fi colosale
Un individ care traieste si vibreaza in acord cu energia optimismului si dorinta de a nu judeca pe ceilalti va contrabalansa negativitatea a 90.000 de persoane aflate la cel mai jos nivel de energie.
Un individ care traieste si vibreaza in acord cu energia iubirii si respectului pentru tot ceea ce este viu va contrabalansa negativitatea a 750.000 de persoane aflate la cel mai jos nivel de energie.
Un individ care traieste si vibreaza in acord cu energia iluminarii, fericirii, pacii infinite va contrabalansa negativitatea a zece milioane de persoane aflate la cel mai jos nivel de energie. Dr. Wayne W. Dyers
INTREAGA CREATIE VA MULTUMESTE, IN AVANS,
PENTRU DARUL VOSTRU,
CARE VA VA FI RETURNAT INSUTIT!
 
Va multumesc pentru  ca faceti sa circule acest mesaj mai repede si la cat mai multe persoane.
Orice traducere, respectand sensul acestui mesaj, este binevenita.

marți, 13 septembrie 2011

DESPRE ASASINII ECONOMICI


Pentru "documentare" si pentru o intelegere mai buna a istoriei ultimei sute de ani(cea reala - pe care in parte am trait-o si inca o traim si noi -... nu cea din manuale si carti), a se vedea si documentul atasat:  Protocoalele
Si pentru a intelege cum poate fi "adormita" in asemenea hal populatia:
http://saccsiv.wordpress.com/2009/09/15/video-si-transcriptul-%E2%80%9Chow-to-brainwash-a-nation%E2%80%9D-cum-se-spala-creierul-unei-natiuni-un-excelent-interviul-luat-de-edward-griffin-lui-yuri-bezmenov/

http://www.cotidianul.ro/127716-Asasinul-economic-Jeffrey-Franks-a-ucis-si-economia-Argentinei

Asasinul economic Jeffrey Franks a ucis şi economia Argentinei
Asasinul economic Jeffrey Franks a ucis şi economia
 Argentinei
S-a tot vorbit de asasinii economic, s-au facut documentare, s-au scris carti. Noua, romanilor, ni s-a parut ca este o chestiune care-i priveste pe altii. Noua nu are de ce sa ni se intample. Pentru ca ne-am crezut europeni. Si noi, si grecii, si bulgarii. Asasinatul economic, ne-am inchipuit, e doar pentru tarile din America latina, pentru fostele state sovietice, precum Ucraina.
Am citit in carti definitia asasinului economic, dar niciodata nu ni l-am putut inchipui aievea. Si Agentia de Investigatii Media a tratat subiectul, iar la vremea respectiva ni s-a spus ca batem campii. Iata ca asasinul economic al FMI si-a aratat in fine fata, s-a devoalat. Este acelasi care a contribuit la criza majora din Argentina, din 2001. Apoi, la prabusirile economice din Ecuador, iar recent, la anihilarea economiei din Ucraina, dupa 2004, odata cu venirea "portocaliilor" la putere. De la finele lui 2008, Jeffrey Franks s-a mutat la alti "portocalii", odata cu noile alegeri, si si-a pus amprenta pe criza economica din Romania, incepand cu 2009. Situatia in care se afla tara, indatorarea fata de FMI, faptul ca Franks este adevaratul conducator al Romaniei se vede cu ochiul liber. Tara a intrat cu un picior in groapa, iar groparii sunt Franks si reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu. Care Mihai Tanasescu, cel mai probabil, asa cum anunta AIM la inceputul anului, ar putea deveni urmatorul premier al Romaniei.
Conform Jeffrey (Jeff) R. Franks, MPA '88: "In 1997, Jeff moved to work on Latin American countries. He was desk economist for Argentina" (in 1997, Jeff s-a mutat in America Latina. El a fost desk economist pentru Argentina). Apoi a ajuns in Ecuator, dupa aceea in Paraguay, iar inainte de Romania s-a ocupat de Ucraina. In Paraguay s-a ocupat de criza serioasa care afecta tara, de datoria uriasa la FMI care a rezultat in urma acestei crize economice. La fel cum acum administreaza datoria uriasa a Romaniei.
Franks provine din gasca de la Princeton, dintr-o "fratie" de temut pe plan mondial: The Order Of St. Anthony, cu patronul Sf. Anton din Egipt, o societate secreta infratita cu celebra Skull and Bones de la Yale (unde exista si o ramura numita Sigma - The St. Anthony Hall), cu o emblema la fel de infricosatoare, desi in aparenta societatea respectiva s-ar ocupa cu serate literare  intr-o cladire straveche, intretinuta de fratie. Despre Skull & Bones, ca si despre The Order Of  St. Anthony se spune ca fac parte din "pepiniera"  Illuminati si pregatesc elitele care sa conduca lumea intr-o noua ordine mondiala social-economica. Daca despre presedintii SUA se spune ca au fost in marea majoritate membri ai Skull & Bones, despre creierele economice ale planetei se spune la fel de clar ca au apartinut Ordinului St. Anthony Of Egypt.
Si, iata, in urma cu doar cateva zile, Argentina a denuntat faptul că FMI aplică Greciei aceleaşi reţete de austeritate pe care le-a aplicat acestui stat latino-american fără a reuşi să îi împiedice acutizarea crizei, în 2001.  "Reţeta FMI pentru Grecia este aceeaşi ca pentru Argentina înaintea prăbuşirii din 2001: scăderea salariilor şi creşterea impozitelor" afirmă Jorge Remes Lenicov, fost ministru argentinian al economiei în 2002, în timpul celei mai grave crize economice din istoria acestei ţări. Si, dupa cum se observa nu este numai reteta pentru Grecia, ci si pentru Romania. Un alt fost ministru al Economiei,Roberto Lavagna (2003-2005), artizanul redresării ţării sale: "FMI nu a tras nici un învăţământ din criza argentiniană, nu a învăţat nimic şi emite pentru Grecia aceleaşi recomandări ca pentru Argentina în 2002, cele pe care noi le-am respins abia in 2003, iar dupa ce nu le-am mai aplicat si am cautat solutii bune, altele decat cele impuse de FMI, a urmat redresarea". Deci iata ca respingerea cerintelor FMI - asa cum doreste si Ungaria acum, dupa noile alegeri - nu a dus la secatuirea tarii, ci la redresarea ei economica. E adevarat, insa, Romania este deja datoare pana peste cap la FMI, cu bani ce n-au ajuns in buzunarele romanilor, ci in "bancile mama" din Occident, sau in conturile clientelei politice a actualei puteri.
Dovada ca Franks n-are, de fapt, nicio solutie economica reala pentru Romania, ci in fapt doreste adancirea crizei in favoarea FMI, este si ciorna pe care a folosit-o la inceputul lui 2010, dupa o intalnire cu Mugur Isarescu. Pe hartie, Franks a schitat sovaielnic o linie de redresare inca de la inceputul lui 2010. O redresare care n-a avut loc, iar acum ni se spune ca va fi in 2011, cand, probabil, nici atunci nu se va petrece. Asa ca predictiile lui Franks in materie de economie sunt ca si nule. Asa cum au fost si pentru Argentina.
Prăbuşirea economică a Argentinei a antrenat la finele anului 2001 o gravă criză socială şi proteste de stradă soldate cu 30 de morţi. A urmat o criză instituţională, între 20 decembrie 2001 şi 6 ianuarie 2002 succedându-se cinci preşedinţi. Argentina a revenit spre creştere economică cu mari sacrificii, după o devalorizare de 65% a monedei sale antrenând sfârşitul parităţii peso-dolar. Si asta dupa ce s-au respins indicatiile FMI.
Conform unor analisti economici, FMI este arma financiara a asa-intitulatului Guvern Mondial, care are rolul de a conduce lumea dintr-o singura sursa, iar pentru asta trebuie sa prabuseasca mai intai economiile tarilor care nu fac parte din elitele care constituie acum acest guvern planetar, ce va instaura noua ordine mondiala, sociala, culturala si, mai ales, economica. Iar arma aceasta mortala se afla in mainile unor asasini economici ca Jeffrey Franks.
I.C., analist securitate bancara




" Cum a lăsat Dumnezeu ....?"

       Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, intr-un interviu  in emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: "Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?"
       Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a precizat foarte calm si explicit,
precizand urmatoarele:
       
"Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsa - ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Îi spunem si chiar Ii poruncim sa  iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui . . . Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte . . .
       Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli etc.)
       Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a  afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni  in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA ...
       Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..
       Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
        Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
         Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.
         Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza  ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi  fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
          Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine . . . Iar noi am spus O.K.
         Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai  departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
          Apoi, industria  show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.
          Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi.
          Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce.
          Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea  vei si culege.
          Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde:  Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli?
          E ciudat cum  oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.
          E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie.
           Este  ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu . . .
          E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
          E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.
          Este, in sfarsit,  ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un cresti
n invizibil in timpul saptaminii."

Viata Emoţională a Animalelor


Viata Emotionala a Animalelor
by Celeste Ad
Atunci cand tot mai multi savanti si un public tot mai larg vor afla ca animalele au vieti emotionale extrem de bogate, poate ca societatea va face mai mult pentru a gasi alternative la folosirea animalelor pentru cercetari biomedicale.
                                                                                                                                      Marc A. Bekoff

Un caine care se simte singur? Un elefant coplesit de mahnire? O vaca disperata? O gorila indragostita?

Cu toate ca cei mai multi dintre posesorii de animale de companie cred ca acestea simt o anumita gama de emotii, care include iubirea, compasiunea, mania, stresul, dezamagirea si extazul, oamenii de stiinta raman sceptici in ceea ce priveste emotiile animalelor. Ei sustin ca astfel de emotii sunt greu de atins si manifestarea lor de catre animale este imposibil de dovedit prin metode stiintifice obisnuite. Totusi, in zilele noastre, multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice fac un pas inainte si afirma ca animalele au si ele sentimente.
Oamenii care se bucura de compania animalelor au, de obicei, multe de spus despre modul in care isi exprima animalele emotiile. Unele dintre acestea seamana foarte mult cu cele omenesti, dar, pe langa emotiile comune, animalele pot manifesta o gama de sentimente pe care noi nu le putem intelege cu usurinta.

Sensibilitatea

Dupa cum subliniaza Jeffrey Masson, animalele sunt diferite; ele nu seamana cu oamenii. Astfel, el scrie:

Dupa o intreaga viata de observare atenta si plina de afectiune a cainilor, am ajuns la concluzia ca orice caine simte mai mult decat mine (ma voi referi doar la mine). Ei simt mai mult, mai pur si mai intens. Prin comparatie, peisajul emotional uman pare intunecat de subterfugii, ambivalenta si deceptie emotionala, voita sau nevoita.
De exemplu, cainii au o profunzime a sensibilitatii greu de inteles de catre majoritatea oamenilor. Intr-o clipa, cand simt ca ar putea fi dusi la plimbare, ei fac un adevarat dans al bucuriei. Iar in momentul urmator, ei pot cadea in cea mai mare disperare, cand li se spune ca nu isi pot insoti stapanii la plimbare.
Masson comenteaza ca, probabil, cuvantul NU este prea dur pentru pentru caini. Poate ca acest cuvant nu ar trebui niciodata folosit in cazul cainilor, fiindca este pur si simplu devastator. Si nu fiindca acest concept nu le-ar fi cunoscut cainilor, dar, intr-un anume fel, atunci cand aud acest cuvant infricosator de la iubitii lor prieteni, oamenii, ei par coplesiti de un fel de tristete, din care par ca nu vor putea iesi niciodata.
De buna seama, in doar cateva minute, ei trec peste aceasta stare si acesta este un aspect pe care il iubesc foarte mult la caini. Dupa ce traiesc o emotie la potential maxim, odata ce aceasta a trecut, ei sunt imediat gata pentru urmatoarea experienta. Cainii nu par sa-si piarda timpul cugetand asupra trecutului sau asteptand, suparati si plini de teama, viitorul. Ei sunt intotdeauna in prezent.
Iubire si compasiune

Daca ne-am limita intelegerea privind animalele, la cercetarile efectuate de oamenii de stiinta in laboratoare, ne-am lipsi de cunoasterea pe care au dobandit-o oamenii care traiesc zi de zi alaturi de animale. Kristin von Kreisler, autoarea cartii The Compassion of Animals (Compasiunea animalelor), a realizat o colectie de sute de intamplari adevarate, despre modul natural in care se comporta animalele. Multe dintre povestirile sale descriu starea de bine pe care le-o dau animalele, oamenilor bolnavi sau aflati pe patul de moarte.
Una dintre povestirile mele preferate din colectia lui Kristin este cea despre Lulu, o purcelusa de 100 kg, care traia in Beaver Falls, Pensylvania. Von Kreisler povesteste ca Lulu era uriasa, cu parul tepos, avea o dunga gri pe spate si picioare fusiforme. Dar atunci cand stapana ei, Jo Ann Altsman, a avut un atac de cord, Lulu a devenit salvatoarea ei.
Jo Ann era singura acasa si statea intinsa pe jos, inspaimantata. Nu era in stare sa formeze numarul de apel de urgenta 911, fiindca, in situatia ei, un efort fizic cat de mic ii putea fi fatal. Convinsa ca va muri singura, fara niciun ajutor, Jo Ann a inceput sa se roage. Intreaga viata i s-a perindat prin minte, si a inceput sa planga.
Atunci, Lulu s-a apropiat de ea clatinandu-se si a inceput si ea sa planga. Jo Ann isi aminteste cum: “Lacrimi mari, uleioase, se prelingeau din ochii ei, curgandu-i pe rat. Cu cat plangeam eu mai puternic, cu atat Lulu isi punea capul pe mine, suspinand zgomotos. Incerca intr-una sa ma pupe”
Lulu era atat de ingrijorata de starea lui Jo Ann, incat s-a strecurat prin usita unui caine de 10 kg! Era aproape imposibil ca Lulu sa incapa prin acea usita, dar a facut acest lucru, ranindu-se, in cautarea vreunui vecin care sa o poata ajuta pe Jo Ann. A iesit si a intrat de cateva ori prin acea usita, pentru a verifica starea stapanei sale, varsand, de fiecare data, tot mai multe lacrimi, atunci cand o privea. De fiecare data cand trecea prin usa micuta a cainelui, era serios ranita.
In cele din urma, Lulu a reusit sa deschida poarta frontala cu ratul, sa iasa pe drumul din fata casei si sa atraga atentia unui sofer, care s-a oprit, a gasit-o pe Jo Ann si a chemat o ambulanta.
Intr-o alta povestire, von Kreisler descrie comportamentul uimitor al lui Dakota, un caine insotitor, pe care un doctor i-l recomandase lui Mike Lingenfelter, pentru a-l ajuta sa depaseasca o depresie. Cainele era un sprijin atat de pretios pentru moralul lui Mike, incat incepuse sa il ia cu el pe la diferitele scoli, unde tinea prelegeri despre ingrijirea animalelor de companie.
In timpul unei asemenea prelegeri, dintr-o data, cainele a inceput sa se miste agitat si sa isi frece botul de picioarele stapanului sau. “Ma simteam prost, fiindca tocmai vorbeam despre cat de frumos se comporta cainii insotitori” – povestea Lingerfelter. Dakota a inceput sa latre, iar Mike l-a scos afara din sala de curs. Odata ajuns in hol, Lingerfelter, care avea probleme severe cu inima, a cazut jos, cuprins de un atac de cord.
Au mai fost si alte ocazii in care Dakota a presimtit ca Lingenfelter urma sa aiba probleme cu inima. El crede ca Dakota avea capacitatea de a simti modificari ale mirosului transpiratiei sale, generate de eliberarea de enzime, atunci cand inima sa incepea sa functioneze anormal.

Dakota putea, de asemenea, sa simta si momentele in care si alti oameni aveau probleme de sanatate. Intr-o zi, el a navalit in biroul colegului lui Lingentelter, latrand si scancind, iar cateva momente mai tarziu, omul a facut un atac de cord.
Von Kreisler descrie multe alte intamplari cu animale care au grija de oameni, inclusiv cea despre un labrador retriever, care fusese un caine vagabond, pana cand Marty Rosenblum il adoptase. Lui Plywood ii placea sa hoinareasca prin cartier si a inceput sa viziteze, in mod regulat, un barbat care suferea de cancer in forma terminala. El poposea in casa lui Jim Dunn dimineata si pleca de acolo dupa-amiaza. Lui Dunn ii facea bine prezenta cainelui.
In ziua in care Dunn a murit, Playwood nu a reusit sa intre in casa incuiata si a patruns inauntru impingandu-se intr-o usa laterala, pentru a sta alaturi de Dunn. Familia acestuia a inteles cat de importanta fusese prezenta lui Playwood in viata lui Dunn, si a pus o fotografie a cainelui in sicriul lui.

O alta povestire despre compasiune a fost relatata in revista Time. In 1966, Time l-a votat pe Binti Jua, o gorila de opt ani, drept unul dintre “cei mai buni cetateni ai anului”. Binti facea parte dintre primatele expuse in Gradina zoologica Brookfield din Chicago . El salvase viata unui baietas de trei ani, prinzandu-l si scotandu-l in siguranta din locul in care cazuse de la sase metri, aterizand in mijlocul animalelor. Gorila il leganase pe baietel in labele sale, sustinandu-i spatele cu delicatete, apoi se asezase cu el pe un bustean aflat langa o apa. Acest act de bunatate si compasiune a atins inimile tuturor celor care au auzit despre aceasta intamplare, iar gorila a devenit celebra peste noapte.

Sursă :  Editura For You Newsletter